Skip to main content

Visăm la o iubire ca-n filme, melodii și cărți, dar rămânem așteptând persoana sau momentul potrivit. Luna aceasta ne amintește de iubire, pentru unii poate fi o perioadă în care își împărtășesc afecțiunea față de persoana iubită, însă pentru alții este un moment în care se întreabă ce este greșit cu ei și de ce nu au pe cineva alături.

Dar iubirea nu vine când ne așteptăm și nici nu arată întotdeauna ca în povești. De cele mai multe ori ne pierdem în ideea unei iubiri ideale și uităm că de fapt iubirea este prietenie, încredere, gesturi mici și orice ne aduce bucurie.

Ar trebui să vedem că iubirea nu se rezumă doar la relațiile romantice. Privind dincolo de clișee și idealuri putem înțelege că iubirea este pretutindeni. Ea se află în prietenii sincere, în familie și în toate acele momentele care ne oferă fericire.

Pentru mine, iubirea este în zilele de naștere, în bucuria de a primi sau de a oferi cadouri și de a vedea zâmbetele celor din jurul tău. Sunt complimentele sincere și neașteptate  care îți luminează ziua. E în clipele de nostalgie, dar și  în acele momente de conștientizare, când realizez cât de fericită sunt chiar acum. Când cineva se gândește la mine sau când primesc ajutor și sprijin. Iubirea pentru mine e în îmbrățișări, în serile de vară, în râsetele până când abia mai poți respira și conștientizarea că nu sunt singură. De fapt, pentru mine, iubirea este despre a romantiza viața.

În final, iubirea este mult mai mult decât ceea ce vedem în filme sau cărți. Ar trebui să nu mai așteptăm momentul perfect sau să o căutăm cu disperare, ea este deja în jurul nostru. Pentru cei care au alături persoane iubite este momentul perfect pentru a se bucura de acea legătură, iar pentru ceilalți care încă nu au descoperit acest tip de iubire este momentul potrivit pentru a  vedea și a aprecia fiecare formă de iubire. Poate că iubirea nu este întotdeauna așa cum ne imaginăm, dar este peste tot dacă știm să o vedem.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut minunat în căsuța de email, în fiecare lună.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Irina Andrei

Leave a Reply