Inimile frânte

Inimile frânte au fost cusute cu fire de uitare

Nu le-a vindecat, dar le-a făcut să bată mai tare.

Visele nerostite s-au risipit odată cu el 

Timpul, umbra care șterge, dar nu uită de fel.

Un sunet vechi se pierde în vânt,

O amintire prăfuită în gând,

Cuvinte nerostite între noi,

Șoapte ce poate doar tăcerea le-a stins în ploi.

Sunt multe de spus, dar rămânem tăcuți,

Purtăm amintiri ce de mult s-au pierdut.

Timpul le poarta, nu le destramă,

Doar le ascunde sub ramă.