În perioada 3-4 februarie 2024, Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, unica structura ce militează pentru respectarea intereselor și drepturilor beneficiarilor primari ai educației de la nivelul județului nostru, a organizat Sesiunea județeană de formare a elevilor reprezentanți.
Cu această ocazie, 70 de elevi vrânceni au decis să treacă pragul filialei din Focșani a Universității din București și au luat parte la diverse ateliere, în corelație cu obiectivele stabilite la nivel național.
În cadrul festivității de deschidere, au avut ocazia să adrese câteva cuvinte membrii Consiliului Județean al Elevilor Vrancea: Miruna – Elena Comănescu (președinte), Medeea – Teodora Anton (secretar executiv), Mario – Ionuț Cristea (vicepreședinte interimar), Andreea Nicoară (directorul departamentului PR și comunicare), Maria – Eliza Tunaru (directorul departamentului de voluntariat și educație nonformală) și Maia – Ioana Gheorghiță (directorul departamentului de învățământ gimnazial). În temeiul mandatului reprezentativ, aceștia și-au relatat propriul parcurs în mișcarea de reprezentare. Apoi, a luat cuvântul domnul Matei Claudiu, din partea Consiliului Județean Vrancea, și doamna Silvia Nichita, președintele Asociației „Eu, tu și ei”.
Programul a conținut diverse workshop-uri, facilitate de oameni implicați în comunitate, doritori în a-și împărți experiențele. Printre traineri s-au numărat: doamna Luminița Camelia Alban, domnișoara Teodora Roman (alumn CJE VN), doamna Ionelia Neacșu (inspector de specialitate în cadrul CPECA VN), doamna Marina Vasilof (președintele asociației „Dares”), precum și membrii CJE VN.
Această sesiune de formare nu ar fi putut avea loc fără sprijinul material și financiar al companiilor: iDNA power, Rikora, brutăria Marco, Nova Gym Focșani, Foto Răduc, Platinum Gym & Fitness, clinica Focus, cofetăria Veve Desert, dar și florăria Petruța, cărora le mulțumim. De asemenea, suntem recunoscători asociației „Eu, tu și ei”, partener al CJE, pentru sprijinirea legal-juridică și decontare financiară. „După toate cele întâmplate, consider că acest eveniment și-a atins scopul, respectiv sprijinirea activității consiliilor școlare ale elevilor din județul Vrancea, nefiind doar o oportunitate de exprimare, ci și un catalizator pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și încredere în sine, ce-i fac pe aceștia elevi reprezentanți în adevăratul sens al cuvântului. În spatele realizării primului eveniment al acestui mandat, recunosc, se află un număr mai mare de cafele decât numărul orelor de somn și situații tensionante, însă acestea au reprezentat simpli pași ai rezultatului final – povești de dus acasă, prietenii frumoase, zâmbete pure și, nu în ultimul rând, un bogat bagaj de cunoștințe acumulate.”, a declarat Miruna – Elena Comănescu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.